HG nr. 1.091 din 16 august 2006, actul care fixează în România cerințele minime privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, nu conține nicio cifră despre temperatura dintr-un birou. Cere doar ca, în timpul programului, temperatura din încăperile cu posturi de lucru să fie „adecvată organismului uman, ținându-se seama de metodele de lucru utilizate și de cerințele fizice impuse lucrătorilor”. Câte grade înseamnă „adecvată”, textul nu spune.
Întrebarea are în schimb o istorie științifică disputată. În 2015, doi cercetători de la Maastricht, Boris Kingma și Wouter van Marken Lichtenbelt, au scris în Nature Climate Change că regulile privind climatul din clădiri se sprijină pe un model de confort termic elaborat în anii '60 și că valorile standard ale uneia dintre variabilele lui principale, metabolismul, se bazează pe un bărbat mediu și pot supraestima metabolismul femeilor cu până la 35%. Consecința pe care o trag ei este energetică: clădirile pot fi, prin felul în care sunt concepute, puțin eficiente atunci când trebuie să le ofere confort femeilor. Măsurătorile pe care își sprijină argumentul privesc 16 femei la o muncă sedentară și niciun bărbat, iar obiecția a formulat-o chiar în acel an, în REHVA Journal, Bjarne Olesen, profesor la Technical University of Denmark: pentru o comparație ar fi trebuit studiați și 16 bărbați la aceeași activitate.
Disputa rămâne a fiziologilor. Celui care amenajează un birou îi folosește altă parte a răspunsului, iar lectura mea, sprijinită pe cercetările de mai jos, este aceasta: în studiile pe care se sprijină normele, temperatura preferată de bărbați și de femei este aproape aceeași; diferă cât îl costă pe fiecare să se îndepărteze de ea, și o parte din frigul de la birou se hotărăște acolo unde cade fiecare post de lucru, față de un vitraj sau de o gură de aer, precum și în putința celui care stă acolo de a-și corecta singur colțul.
Experimentele din care s-au născut normele i-au pus pe bărbați și pe femei la egalitate
Olesen pornește de la studiile pe care au fost clădite standardele internaționale de confort termic, EN ISO 7730, EN 15251 și ASHRAE 55. În ele au participat bărbați și femei în număr egal, cu aceeași îmbrăcăminte ușoară și aceeași activitate pe scaun. Luate împreună, cercetările lui Nevins din 1966 și ale lui Fanger dau pentru 488 de bărbați o temperatură preferată de 25,4 °C, iar pentru 488 de femei una de 25,8 °C. Lucrarea lui Fanger și Langkilde din 1975 ajunge la 25,0 și 25,1 °C. Olesen admite că vara, în birourile cu aer condiționat, femeile pot fi adesea mai înfrigurate, dar pune diferența, în cele mai multe cazuri, pe seama îmbrăcămintei: femeile își potrivesc ținuta după anotimp, bărbații rămân la costum și cravată.
O sinteză a literaturii a publicat-o Sami Karjalainen, de la centrul finlandez de cercetare tehnică VTT, în revista Indoor Air, în 2012. În majoritatea studiilor pe care le trece în revistă, temperatura neutră, cea la care nu simți nici cald, nici frig, nu arată diferențe semnificative între sexe. Totuși, clar mai mult de jumătate dintre cercetările de laborator și de teren găsesc femeile mai nemulțumite decât bărbații în același mediu, iar meta-analiza lui calculează un raport de 1,74 între probabilitatea ca o femeie și cea ca un bărbat să se declare nemulțumiți de climat. Femeile, scrie Karjalainen, sunt mai sensibile decât bărbații la o abatere de la temperatura optimă, mai ales în condiții mai reci, și au în medie o nevoie mai mare de a-și regla singure temperatura și de a se adapta.
Pentru un proiect de birou, concluzia contează: cifra de pe termostat poate fi comună, dar abaterile de la ea nu sunt resimțite la fel de toți cei care lucrează în încăpere.
Pentru birourile deschise după 2006, legea adaugă patru obligații despre climat
HG 1.091/2006 este transpunerea românească a Directivei europene 89/654/CEE, a intrat în vigoare la 1 octombrie 2006 și, potrivit Portalului legislativ al Ministerului Justiției, nu a suferit de atunci modificări. Are două anexe. Prima privește locurile de muncă puse în uz după acea dată, a doua pe cele care funcționau deja. Ambele cer aer proaspăt suficient și acea temperatură adecvată organismului uman. Anexa 1 adaugă însă, printre altele, patru puncte despre climat care în anexa 2 lipsesc. Niciunul nu privește mobilierul; toate privesc încăperea în care acesta se așază.
Punctul 6.2, curenții de aer.
Instalațiile de ventilare mecanică sau de aer condiționat trebuie să funcționeze astfel încât „să nu creeze disconfort prin expunerea lucrătorilor la curenți de aer”. Pe plan înseamnă să știi unde bate fiecare gură de aer și ce post cade în jetul ei.
Punctul 7.3, soarele din geam.
„Ferestrele, luminatoarele și glasvandurile trebuie să permită evitarea luminii solare excesive la locurile de muncă”. În lectura mea, același vitraj care vara aduce prea mult soare devine iarna suprafața rece cu care corpul schimbă căldură dintr-o singură parte.
Punctul 9.1, izolația încăperii.
Încăperile cu posturi de lucru „trebuie să fie izolate termic în mod corespunzător”, ținând seama de tipul de întreprindere și de activitatea fizică a lucrătorilor.
Punctul 10.1, fereastra la îndemână.
Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea „să deschidă, să închidă, să regleze sau să fixeze ferestrele, luminatoarele și ventilatoarele în condiții de securitate”. Este un rând care îi pune omului de la birou o mână pe propriul climat și care răspunde, cred, nevoii de control individual pe care Karjalainen o găsește mai mare la femei.
Hotărârea nu spune câte grade trebuie să fie într-un birou deschis după 2006, dar cere ca aerul condiționat să nu-i deranjeze pe oameni cu curenții lui și ca soarele excesiv din geam să poată fi evitat.
Unde media termostatului nu mai ajunge
Standardul EN ISO 7730 nu se oprește la votul mediu pentru confortul întregului corp. Numește și patru cauze de disconfort local: curenții de aer, diferența de temperatură pe verticală între cap și glezne, pardoseala prea caldă sau prea rece și asimetria temperaturii radiante, adică dezechilibrul dintre căldura schimbată cu suprafețele aflate de o parte și de cealaltă a corpului. Curenții de aer apar și în hotărâre, la punctul 6.2, iar geamul la punctul 7.3, privit acolo din perspectiva luminii solare excesive. Hotărârea vorbește despre pardoseli doar ca să fie stabile și nealunecoase; temperatura lor și diferența de temperatură dintre cap și glezne nu apar. Tocmai pentru că legea tace aici, pardoseala zonei de lucru merită un rând în caietul de sarcini al amenajării.
Merită să nu despărțiți două decizii care pot ajunge în ședințe diferite: lista de birouri operative și planul cu pozițiile lor. Pe același plan se trec dinainte gurile de aer, fațadele vitrate și ferestrele care se pot deschide, iar fiecare post se așază știind ce are în jur. Niciuna dintre pozițiile de lângă geam sau de sub grila de ventilație nu e interzisă. Sunt doar locurile în care media de pe termostat încetează să fie adevărată pentru omul de pe scaun, iar după Karjalainen abaterea apasă mai greu pe cine e mai sensibil la ea.
Nevoia de control are și o rezolvare de spațiu. Un open space împărțit în zone cu microclimate diferite, una ferită de vitraj și de jetul de aer, alta mai aerisită, lângă ferestrele care se deschid, îi lasă fiecăruia libertatea să aleagă unde lucrează, în locul unei singure cifre disputate de tot etajul.
Că temperatura atinge mai mult decât comoditatea o sugerează un experiment din 2019. Tom Chang și Agne Kajackaite au pus 543 de studenți din Berlin să lucreze într-un laborator a cărui temperatură varia, de la o sesiune la alta, între aproximativ 16 și 33 °C. La cald, femeile au rezolvat mai bine exercițiile de matematică și pe cele verbale, iar bărbații ceva mai slab. Pentru femei, fiecare grad în plus era asociat cu o creștere de 1,76% a răspunsurilor corecte la matematică, în timp ce scăderea la bărbați a fost mică și nesemnificativă statistic. Autorii o pun în parte pe seama unui efort mai mare, pentru că femeile dădeau mai multe răspunsuri fără ca rata greșelilor să crească. Studiul a măsurat temperatura camerei, nu locul biroului, o sesiune a durat în medie o oră, iar la testul de reflecție cognitivă temperatura nu a schimbat nimic. Rămâne un indiciu, departe de o zi obișnuită de lucru, că gradele din încăpere contează și pentru munca propriu-zisă.
Mai e un câștig pe care niciunul dintre aceste studii nu îl măsoară: termostatul încetează să fie subiect de negociere între colegi.
Hotărârea din 2006 a lăsat cifra deoparte și a cerut, pentru locurile de muncă puse în uz după 2006, atenție la aerul condiționat, la geam, la izolație și la fereastra care se deschide. Pentru cine semnează comanda de mobilier, asta se traduce într-o singură decizie: birourile se așază abia după ce se știe unde bate aerul condiționat, unde cade soarele și unde sunt ferestrele care se deschid. Gradele se discută la termostat, locul se alege o dată.
Răspunsuri rapide
De ce le este mai frig femeilor la birou?
În majoritatea studiilor, bărbații și femeile nu arată diferențe semnificative ale temperaturii neutre, dar femeile sunt mai sensibile la abaterile de la temperatura optimă, mai ales în condiții mai reci, și se declară nemulțumite de climat cu o probabilitate de 1,74 ori mai mare decât bărbații (Karjalainen, Indoor Air, 2012). Kingma și van Marken Lichtenbelt (Nature Climate Change, 2015) adaugă că valorile standard ale metabolismului, bazate pe un bărbat mediu, pot supraestima metabolismul femeilor cu până la 35%.
Ce temperatură trebuie să fie într-un birou în România?
HG 1.091/2006 nu fixează o cifră: cere ca temperatura din încăperile cu posturi de lucru să fie adecvată organismului uman, ținând seama de metodele de lucru și de cerințele fizice impuse lucrătorilor. Pentru locurile de muncă puse în uz după 1 octombrie 2006, anexa 1 cere în plus ca aerul condiționat să nu creeze disconfort prin curenți de aer și ca lumina solară excesivă din ferestre să poată fi evitată.
Standardele de confort termic au fost făcute pentru bărbați?
Standarde ca EN ISO 7730 se bazează pe experimente cu bărbați și femei în număr egal, care, cu aceeași îmbrăcăminte și aceeași activitate, au preferat temperaturi aproape identice, 25,4 și 25,8 °C (date citate de Bjarne Olesen în 2015). Kingma și van Marken Lichtenbelt observă însă că valorile standard ale metabolismului din modelul de confort se bazează pe un bărbat mediu.
Cum se așază birourile ca oamenii să nu aibă frig?
Se marchează pe plan, înainte de a fixa posturile, cele patru cauze de disconfort local din EN ISO 7730 (curenți de aer, diferența de temperatură între cap și glezne, pardoseala rece, asimetria radiantă), împreună cu gurile de aer, fațadele vitrate și ferestrele care se deschid, și se prevăd zone cu microclimate diferite între care oamenii să poată alege.